Noutățile Lunii Septembrie

10/01/2022



Public Market mi-a stârnit interesul prin cadrul relativ particular - acela al pescuitului. Dacă în Freshwater Fly acțiunile aveau mult mai mult sens tematic, aici totuși jocul se simte ca un puzzle cu componente de tetris, în care încerci să-ți dezvolți capturile permanente (ce vor facilita îndeplinirea de noi contracte) și să optimizezi cât mai bine spațiul din lada frigorifică înainte de a merge în port și a vinde întreaga captură. Un aspect ce mi-a plăcut e că lada frigorifică ți se va schimba după fiecare tranzacție, astfel încât ești nevoit să experimentezi cu tot felul de forme. Aspectul de licitație din startul fiecărei runde nu l-am găsit ca fiind definitoriu, decât în puține runde în care piesele apărute pe masă oferă prea puțin somon, cod sau hering - de regulă sunt suficiente alegeri pentru toți. Poate fi însăși decisiv mai degrabă în rundele în care mai mulți pescari se pregătesc să vândă captura, anumite contracte fiind mai râvnite - dar asta poate fi ușor de prezis dacă urmărești cât de goale sau pline sunt lăzile celorlalți. Cutia e de dimensiunile celor de la Garphil Games și abia încap toate componentele, producția și paleta cromatică e mai mult decât decentă, însă per total rundele sunt prea simpliste, alegând fie pescuitul, până-ți umpli lada frigorigică, fie market-ul. De multe ori vei fi tentat să umpli lada, pentru a scoate profit maxim și crabi pentru puncte de final de joc, dar te vei trezi că nu vei avea acces la prea multe contracte. Compromisuri constante, punctaj relativ mic și câștigătorul greu de prezis în timpul jocului, dinamică mai bună în 3-4 jucători (în 2 fiind complet diferită, fiecare având 2 pescari ce pot fi trimiși și în larg și la piață în aceeași rundă).

Cadru: Pescuitul comercial din Nord-Vestul Pacificului 

Mecanici de joc: Auction/Bidding, Market, Drafting, Contracts, Polyominoes

Notă distinctivă: Contracte ce vor oferi capturi permanente ca discount-uri ulterioare   

Play | Story | Rating 》》》 7


Ethnos a fost jocul pe care mi l-am dorit multă vreme să îl încerc, dar de fiecare dată strâmbam din nas când vedeam cum arată cutia și harta de joc. Nu par deloc specifice CMON, care de obicei excelează la capitolul producție. Mai ales că nu sunt miniaturi implicat în joc, măcar puteau să-și dea interesul să arate restul pachetului premium. Markerele de control ale fiecărui jucător arată foarte bine, iar cărțile au ilustrații decente, însă restul componentelor ar merita un facelift. Trecând peste asta, s-ar putea să aveți impresia că Ethnos este doar un alt joc de control teritorial și cam atât. Însă este mult mai mult decât atât. Sau mai bine spus, vine cu un mix de mecanici așa de interesant, încât nu cred că are vreun competitor pe piață. Strălucește de la 4 jucători în sus, dar este gata în mai puțin de o oră. Variabilitatea și rejucabilitatea este impresionantă și ea, ținând cont că în fiecare joc alegi doar 6 triburi din totalul de 12. Iar aici e toată frumusețea - fiecare ceată de aliați pe care o joci are o rezonanță și amprentă decizională pe cel puțin 3 planuri: numărul aliaților din ceată, care vin și cu condiție de efectiv minim și vor și scora exponențial la final de eră, liderul cetei, care va oferi niște abilități geniale și diversificate, și în sfârșit, regiunea disputată, care vine cu valori diferite de punctare și cu scorare cumulativă pe parcursul celor 3 ere. Paolo Mori chiar a gândit unul dintre cele mai interactive și interesante jocuri de control teritorial, cu o durată de invidiat și care, sper eu, va fi reimplementat la un moment dat de o versiune care să arate mult mai bine. Musai de încercat.

Cadru: Disputa teritorială a triburilor din ținutul Ethnos

Mecanici de joc: Area Majority, Hand Management, Drafting, Set Collection

Notă distinctivă: Cete de aliați cu efecte unice determinate de lider

Play | Story | Rating 》》》 8


Rossio este un joculeț publicat de PYTHAGORAS ce era pe lista de încercat din cauză că am fost surprins până acum de puzzle-urile decizionale pe care le-au transpus ei în alte jocuri de ale lor. Colorat specific portughez și foarte prietenos cu spațiul ocupat pe raft, venind într-o cutie foarte subțire, Rossio vine cu o idee interesantă a unui tablou individual dinamic de doar 3 cărți ce va presupune adaptare constantă. Dar tot aici apare și problema principală a jocului: condiția de plasare adiacentă a plăcilor ceramice pe culori va da naștere unor modele cu arii foarte mari în defavoarea altora, iar dacă tu nu reușești să cumperi cărți care să puncteze modelele respective, vei propaga un handicap constant. Nici nu poți limita construcția prea des, pentru că așa îți vei limita și resursele financiare, și plaja de opțiuni la achiziționarea cărților. Mai mult decât atât, nenorocul de a trage plăci ceramice de alte culori decât cele necesare modelelor tale la finalul fiecărei runde te vor încetini și mai mult. Durata jocului este potrivită (30-45 minute) și probabil e de dorit să fie jucat în 2 jucători tocmai pentru a nu exista predispoziția valorificării în masă a unei/unor anumite culori, iar începutul de joc este cam monoton, fiind necesară alocarea câtorva ture pentru resurse financiare. Tempo-ul partidei poate fi controlat, iar factorul decizional există, dar e stâlcit de potențiala evoluție descrisă mai sus.

Cadru: Pavarea piațetei Rossio din inima Lisabonei

Mecanici de joc: Hand Management, Pattern Building, Tile Placement, Multi-Use Cards, Modular Board

Notă distinctivă: Plasare înlănțuită de piese prin juxtapuneri de culori identice 

Play | Story | Rating 》》》 7


Canvas revoluționează criteriul de stocare al jocurilor, fiind primul titlu ce poate fi agățat pe perete. S-au gândit aproape la toate aspectele, cutia jocului venind fără titlu, logo al editorului sau orice alt text, astfel ca imaginea chiar să servească pe post de tablou. Tot ce-ți trebuie e un cui pe care să-l bați în perete, kit-ul de montaj nefiind inclus în pachet. Chiar dacă nu ar fi aproape nici un joc în cutie, tot se va vinde pentru cât de bine arată. În primele 2 partide vei fi captivat de suprapunerea de imagini, de finalitatea artistică și de denumirea tablourilor pictate, tablouri ce mi-au amintit de cărțile din Dixit. De la a treia partidă deja vei fi vâzând majoritatea cărților și elementul grafic își pierde noutatea, jocul reducându-se la alegerea de cărți cu cât mai multe simboluri în subsolul lor, pentru că de regulă cele cu simboluri duble pe anumite culori vor fi suprapuse mai ușor în timp ce se vor plia pe cât mai multe dintre criteriile de scorare.  Așadar, cheia va fi de regulă adunarea a suficiente jetoane ce-ți vor da flexibilitate și acces la cărțile nou revelate în tabloul de achiziții și apoi joaca individuală de stratificare ideală. Deși diplomele sunt diferite de la joc la joc, fiecare partidă favorizând alte simboluri, adesea unele se contrazic, așa că punctajele vor suferi variații considerabile. Am rămas cu impresia că pe transparența cărților vor apărea ușor zgârieturi și probabil extensiile vor aduce elemente noi și interesante, însă nu aș investi într-un joc atât de simplu. Ideal pentru familii și pentru petrecut 30 de minute admirând elemente artistice, însă probabil ar fi fost trecut foarte ușor cu vederea dacă nu era vândut într-un pachet așa de atrăgător.

Cadru: Concurs de tablouri pictate în relief 

Mecanici de joc: Layering, Set Collection, Drafting, Hand Management

Notă distinctivă: Suprapunere de elemente picturale pentru scorare multiplă

Play | Story | Rating 》》》 8


The Hunger este un joc de construire a pachetului de cărți, în cazul de față transpus tematic sub forma prăzii vânate de vampiri, element ce trebuie totuși ținut în control și balansat pentru a termina cu bine cursa - echivalentul nopții de vânătoare. După cum umblă vorba în popor, la răsăritul soarelui vampirii au nevoie de adăpost, altfel se usucă repejor, fiind eliminați din joc. Pentru jucătorii familiarizați cu Clank!, acesta va părea o reiterație cu mici variațiuni și îmbrăcat într-un alt cadru tematic. Deși este un joc de familie, fiind foarte ușor de explicat și de înțeles, probabil contextul vânătorii umane nu se va alinia cu orice audiență sau vârstă. Se poate juca și în 6 jucători, iar cu mai mulți jucători cursa devine mai interesantă, terminarea turelor pe poziții cu alți adversari permițând devansarea lor. Totodată, mi s-a părut interesantă includerea a 3 trasee viabile pe hartă, echilibrate cu bonusuri adiționale în funcție de lungimea lor. Capcana principală vine sub forma tentației de a aduna multe cărți în pachet, mai ales dacă ajung să nu fie cumpărate de adversari și se adună multe și ieftine, dar cu puncte și abilități interesante, ori care se pliază pe misiunile individuale, cărți care îți vor îngreuna considerabil viteza de parcurgere a traseului dus-întors. Degeaba aduni suta de puncte, dacă finalul celor 15 runde te vor găsi prăduind în câmp deschis - sătenii se vor răscula și-ți vor face felul, ajutați fiind de lumina soarelui. Deși ilustrat frumos, l-am perceput a fi cam liniar și destul de repetitiv în alegeri, restricționat fiind de condițiile cursei.   

Cadru: Noaptea de vânătoare a vampirilor din castel

Mecanici de joc: Deck Building, Push Your Luck, Race, Player Elimination 

Notă distinctivă: Sistem de ieftinire a prăzii corelat cu obosirea ei

Play | Story | Rating 》》》 7


Old West Empresario a intrat pe radarul meu fiind un titlu gândit de Stan Kordonskiy. Cutia și stilul artistic sunt foarte asemănătoare cu cele din Pioneer Days, de parcă s-ar fi vrut a fi o serie din același univers - joc pe care însă nu l-am încercat și care vizează oricum alte mecanici de joc. Deși nu mă atrage în general tile placement-ul, aici mi s-a părut interesantă implementarea alegerii zarurilor și a deciziilor aferente. Cu doar 2 dintre zaruri vei alege fie să cumperi noi clădiri, fie să activezi toate clădirile de valori identice cu valoarea zarurilor. Zarul comun are un efect minor, activând o singură clădire pentru fiecare jucător. Deși în teorie sună bine, în practică tot jocul se simte foarte restrictiv, cu mult mai mult cu cât de regulă o partidă e destul de scurtă și ai nevoie de suficient timp de construcție a orașului pentru a ajunge să te mai și bucuri de activarea lui. Cel mai mult m-a deranjat restricționarea de plasare adiacentă a clădirilor, de cele mai multe nealiniindu-se piața de clădiri disponibile cu pozițiile valide de plasare a celor ce te interesează. Nepregătit fiind în puncte cheie, ce sunt determinate astfel aleatoriu de apariția clădirilor, va trebui să faci concesii constante și să construiești suboptim doar pentru a ține pasul cu ceilalți jucători. Obiectivele comune vor determina accentul spre anumite tipuri de clădiri, astfel încât alegerile uneori sunt evidente, iar ordinea de joc e extrem de importantă. Personajele ce oferă abilități individuale sunt o adiție binevenită, iar în jocul în 2 prea puține clădiri vor fi revelate din tot teancul. O notă de personalitate este dată de reprezentarea punctelor de victorie prin rezidenți pe care îi atragi în orășel, fără chip, astfel încât să-ți poți imagina tu vizual înfățișarea lui. Vine cu idei interesante, ar fi putut fi genial, dacă nu ar fi fost atât de restrictiv într-un timp atât de scurt. Se găsește foarte greu, Tasty Minstrel Games fiind în faliment.

Cadru: Construcția unui orășel din Vestul Sălbatic

Mecanici de joc: Tile Placement, Dice Drafting, Variable Player Powers

Notă distinctivă: Sistem de dice drafting cu opțiuni bivalente

Play | Story | Rating 》》》 7


My Shelfie este un titlu scurt și ușor creat de Matthew Dunstan și Phil Walker-Harding, joc ce presupune alegerea unor piese reprezentând rafturile aranjate ale unei biblioteci și introducerea lor pe diversele coloane ale stativului individual (reprezentând biblioteca de care ar trebui să fii mândru la final de joc). În cuvinte simple, este un joc de tip Connect 4 produs frumos și colorat, cu pretenții de tactică și amestecat cu niște obiective menite să sculpteze anumite modele de așezare a rafturilor - în cazul nostru nu strict 4 piese, ci diferite ca număr, în funcție de modele și obiective. Pare că tipul acesta de joc începe să fie explorat și reinventat, pentru că recent și Fairy Tale Inn încerca ceva similar, doar că acela era exclusiv pentru 2 jucători. Acesta poate fi jucat în 4, dar tot în 2 se zvonește a fi cel mai bun, probabil din cauză că dispar prea multe piese ce-ți convin până la tura ta. Chiar și așa, tot efortul depus în a gândi restricționarea de piese permise pe tura fiecărui jucător, așezarea inițială a lor, complet aleatorie strică toată tactica aparent mascată. Pentru că vor fi situații în care un singur raft de culoare roz va fi disponibil în tot tabloul de achiziții. Caz în care s-a dus șansa unui jucător de a-și maximiza obiectivul personal, care presupune câte un raft de fiecare culoare așezat în diferite poziții cheie. Înafară de asta, cea mai gravă problemă a jocului e că obiectivele comune se contrazic în 80%-90% din cazuri cu cel personal, astfel încât acelea publice devin aproape inutile și cursa spre a le îndeplini va deveni o capcană sigură. E genul de joc care se tot cere rejucat fără să știi de ce, pentru că nu reinventează nimic, iar cel mai bun aspect al jocului e coperta cutiei. Mă obișnuisem cu titluri complexe și serioase de la Cranio Creations, acesta nefiind unul dintre ele și fiind destinat altei audiențe.

Cadru: Aranjarea bibliotecii personale

Mecanici de joc: Drafting, Enclosure, Square Grid, Pattern Building

Notă distinctivă: Cerințe predefinite pe rafturi cheie pentru scorare de final de joc

Play | Story | Rating 》》》 6


Pax Renaissance este al doilea titlu încercat din seria Pax publicată de Sierra Madre Games/Ion Game Design, fiind opera lui Phil și Matt Eklund, tată și fiu. Dacă Pax Pamir m-a impresionat și mi s-a părut greu de înțeles și explicat prin prisma unor componente din joc ce pot deservi funcții diferite, Pax Renaissance e o cu totul altă bestie. Ai nevoie probabil de vizionarea de 2-3 ori a unui video de prezentare a regulilor de o oră și de parcurgerea unui regulament stufos și chiar și după astea, tot te vei lovi de situații de joc unde trebuie să te gândești de 3 ori ce trebuie să faci. Din ce am văzut pe site-ul Ion Game Design ei chiar păstrează un fel de regulament în continuă schimbare, ce va suferi modificări relativ minore după feedback-ul celor cu multe partide de joc. Ediția aceasta a doua vine cu o hartă și cu o producție minunată, comparativ cu ediția originală, care era mult mai portabilă, dar învechită. Jucătorii experimentați afirmă că noile cărți din a doua ediție și schimbarea unor reguli îl transformă într-un joc și mai deschis și haotic de anticipat, dar nu aș putea spune nimic despre asta, încercând doar a doua ediție. Bogăția istorică și simularea influenței asupra Europei, fac din jocul acesta unul incredibil de tematic și de impresionant. Față de Pax Pamir, aici nu există noțiunea de alianțe sau alipirea de un stat majoritar, fiecare tinde să dețină controlul pentru unul din cele 4 criterii de câștig a jocului. Sunt criterii mai intuitive și mai frecvent întâlnite, dar modul cum apar rupturi de ritm și schimbarea direcției spre un altul l-am găsit fascinant. Da, odată ce vei fi favorit pentru a încheia jocul, fie vei fi atacat direct pentru încetinire, fie vei fi întrecut prin alte mijloace. În 3 sau 4 jucători vor exista încercări de stăvilire a liderului, în timp ce alții se vor strecura spre alte direcții, iar în 2 probabil este foarte confruntațional. Incredibil de interactiv, se va întinde spre 2 ore jumătate, dar de departe cel mai complex titlu încercat - va face titlurile lui Lacerda să pară de complexitate medie. Are o variabilitate imensă, venind cu peste 200 de cărți, iar în fiecare joc ai în jur de 40-50. Deși acțiunile sunt foarte clare, e greu tare de anticipat și de înțeles cum trebuie să te pregătești pentru anumite scenarii declanșate de adversari: când am nevoie de unități în Imperiul Otoman, când are sens să schimb religia dominantă, când să economisesc banii pentru un mariaj regal și evitarea unui conflict armat, când să schimb traseul rutei mercantile, când să-mi vând din cărțile ce par că nu mă mai ajută - doar câteva dintre întrebările frecvente. De aș reuși să îl joc des, cu siguranță s-ar transforma într-un joc de nota 10 și aș fi uimit de calitatea și implicațiile design-ului. La urma urmei, a fost proiectat de un inginer aerospațial ce proiectează rachete pe ordinea de zi.

Cadru: Influența bancherilor asupra soartei Europei renascentiste

Mecanici de joc: Action Points, Market, Drafting, Simulation, Tableau Building

Notă distinctivă: Sistem de acțiuni bonus la plasarea cărților în tabloul individual 

Play | Story | Rating 》》》 9


Museum: Pictura este o altă iterație a jocului Museum, de data aceasta impersonând un curator de artă, nu un muzeograf. Există totuși așa de multe elemente comune între cele 2 jocuri, încât cine l-a jucat pe primul va regăsi foarte multe concepte. Din nou, un joc aproape exclusiv de colecționare de seturi, doar că de data asta s-au gândit să-l facă un pic mai complex și mai atractiv și jucătorilor mai experimentați. Și au reușit asta prin introducerea noțiunii de trend artistic al fiecărei galerii de artă, care până la urmă are și sens tematic, dar care complică mult ceea ce ar trebui să fie o decizie simplă de tranzacționare a 2 cărți, schimbând una din mână cu un simbol ce-ți convine mai mult. De ce zic că se complică? Pentru că în majoritatea cazurilor, curentele artistice, pictorii sau tipul de exponat pe care-l cauți vor apărea în galeriile cărora nu ai ce să le oferi din ceea ce ei caută, astfel că vei schimba cărți și vei pierde puncte, în loc să le câștigi. Fiind și o cursă de punctaj pentru declanșarea finalului, aspectul acesta chiar e enervant. În schimb, au adăugat un element aparent atractiv, acela al scorărilor intermediare de colecții pe diverse criterii, ce va echilibra scorarea colecțiilor mici cu un punctaj net superior la final de joc, dar care vor grăbi foarte mult tempo-ul partidei. În 2 jucători probabil că ar trebui să dureze 30 de minute, dar se întinde dublu din cauză că tot timpul trebuie să analizezi în ce schimb favorabil pierzi cât mai puține puncte. L-au vrut a fi mai complex, dar complexitatea asta se simte artificială și inutilă. Aproape că nici nu mai apuci să vezi pereții decorați ai galeriilor tale, că trebuie să tot jonglezi cu simboluri. Păcat. 

Cadru: Gestionarea unei galerii de artă

Mecanici de joc: Set Collection

Notă distinctivă: Sistem de trend artistic al fiecărei galerii de artă cu implicații directe în tranzacții

Play | Story | Rating 》》》 6


Garden Nation l-am apreciat la prima vedere pentru 2 aspecte: în primul rând pentru stilul artistic, foarte, foarte detaliat și precis, iar apoi pentru mecanica întâlnită și în Nanga Parbat - aceea ce determină cadranul de unde va acționa următorul jucător în funcție de poziția acțiunii tale în cadranul curent. În Garden Nation, cadranul echivalează cu una dintre cele 7 zone ale grădinii dispuse sub forma unei corole florale. Acțiunile sunt înlănțuite diferit, primul jucător având o singură acțiune, iar ceilalți câte 2, succesive. În mod normal, clădirile se vor construi la început pe spațiile unde costul de bază al locuitorilor e mic, pentru că ulterior adăugarea etajelor pentru menținerea controlului zonei vor fi exponențiale. Desigur, nu tot timpul spațiile ieftine se vor plia și cu obiectivele și modelele de construit din display-ul public, astfel că se pot pierde puncte importante dacă se urmăresc doar costurile ieftine. Controlul teritorial de la finalul fiecărei runde va genera o nouă forță de muncă, iar în secret fiecare jucător încearcă să controleze cât mai mult din condițiile obiectivelor personale, distrugând din când în când clădirile celorlalți și pliindu-se și pe obiectivele din display-ul public. Deși cărțile arată superb și tot pachetul are o producție atrăgătoare, este totuși un abstract teritorial deghizat, existând comparații între el și Reef, spre exemplu. Deciziile sunt importante, dar mai mult tactice sau reacționare decât strategice și nu sunt convins că arcul decizional ar fi diferit de la joc la joc.

Cadru: Cursa peisagistică a clanurilor grădinii

Mecanici de joc: Area Majority, Variable Setup

Notă distinctivă: Cost incremental de locuitori pentru fiecare etaj adițional

Play | Story | Rating 》》》 7


The Quacks of Quedlinburg este printre cele, dacă nu chiar cel mai popular joc al lui Wolfgang Warsch. Adresat familiilor și explorând forțarea norocului și personalizarea unui săculeț de ingrediente, e jocul de la care nu trebuie să ceri mare lucru și de la care să nu ai prea mari așteptări. Te așezi la masă, îți sufleci mânecile, tragi sacul aproape de tine și începi să derulezi păcănelele medievale din cadrul unui târg al oricărui orășel german. Transpunerea tematică și ilustrativă a componentelor e chiar impresionantă, a doua reușită de acest fel a lui Dennis Lohausen, pe care în general nu-l apreciez. Variabilitatea e asigurată prin multe efecte diferite a fiecărui ingredient, de la joc la joc, astfel că probabil scorurile vor fi diferite în funcție de asta. La nivelul componentelor, cred că e primul joc la care nou fiind, am simțit că e nevoie de acele ingrediente acrilice în locul celor din carton cu care vine jocul, ținând cont că tot jocul stai cu mâna în sac și îți vor transpira palmele. Da, calculezi probabilități, da știi la ce te bagi din start, dar poți avea parte de un joc foarte frustrant, mai tot timpul explodând poțiunea fără o prea mare remunerație financiară. Mecanica de recuperare a dezavantajului față de lider prin mutarea poziției de start în rundele ulterioare nu mi se pare că e cu adevărat consistentă și influențatoare - la finalul zilei, ghinionului n-ai ce să-i faci. Drăguț ca implementare a ideii, dar mi se pare că The Taverns of Tiefenthal, de la același designer și despre care am vorbit luna trecută este un titlu mult mai elegant și alternativa pe care o prefer pentru un joc de complexitate apropiată.

Cadru: Competiția de poțiuni a șarlatanilor din Quedlinburg

Mecanici de joc: Bag Building, Catch the Leader, Events, Push Your Luck

Notă distinctivă: Așezare spiralată a ingredientelor ce simulează amestecarea

Play | Story | Rating 》》》 8


The Age of Atlantis este unul dintre jocurile la care am strâmbat din nas când am văzut cum arată cutia și nu pot să spun tematic m-a atras foarte tare. Dar având în vedere că promitea un melanj de arbore tehnologic cu plasare de zaruri cu un twist al moralului, a trebuit să-l încerc. Deși a fost lansat pe Kickstarter și campania a fost creată și pornită acum mult timp, având în vedere că a ajuns să fie livrat după multe apariții care explorează mecanici de joc similare, l-am tratat mai mult prin comparație. Componenta de arbore tehnologic ce devine disponibilă odată cu avansarea erelor chiar e interesantă și îți lasă senzația unei personalizări de civilizații cu abilități specifice, iar plasarea de zaruri și numărul de acțiuni determinat de moralul cetățeanului e un lucru ce merită explorat mai des. Dar înafară de asta, multe alte elemente le-am întâlnit deja în jocuri precum Scythe, Brazil, Tapestry și nu mi s-au părut așa de interesante aici. Direcția în care indică statuia centrală a lui Poseidon în fiecare rundă va determina clar împânzirea spațiilor aferente pentru acțiuni mai puternice, așa că am găsit ordinea de joc ca fiind foarte importantă. Miniaturile chiar sunt reușite și arată foarte bine, dar pentru un joc lansat pe Kickstarter și cu un așa preț, calitatea printului și a desenului lasă mult de dorit. Chiar pare ceva retrograd pentru unde am ajuns la capitolul producție. Ce m-a deranjat cel mai mult însă e că regulamentul are doar 4 pagini și nu explică multe situații sau neclarități asupra jocului, iar cum regulile au suferit multe modificări în campanie pe baza feedback-ului, nu știi niciodată dacă un răspuns căutat pe Google are sau nu relevanță și aplicabilitate în versiunea finală a jocului. Depășește 90 de minute pentru că sunt multe lucruri de considerat pe tura ta, ai opțiuni deschise mai tot jocul, însă per total tot pachetul nu m-a entuziasmat într-atât încât să vreau să-l rejoc în defavoarea altor jocuri ce oferă o senzație similară. 

Cadru: Supremația politică a civilizațiilor Atlantidei

Mecanici de joc: Tech Trees, Dice Placement, Contracts, Area Movement

Notă distinctivă: Sistem de dice placement influențat de moralul cetățenilor

Play | Story | Rating 》》》 7