Noutățile Lunii Ianuarie

Treasure Island se desprinde din romanul de aventură al scoțianului Robert Louis Stevenson și tratează, evident, găsirea unei comori de un echipaj de pirați care s-au săturat de cât i-a dus de nas căpitanul lor, Long John Silver și prin urmare l-au predat autorităților în timp ce ei bâjbâie după comoară. În maximum 45 de minute (deși partida se poate termina și mai repede), fiecare jucător (cu excepția celui care-l controlează pe căpitan) face la tura lui, care reprezintă o întreagă zi din calendar, 1 sau 2 acțiuni la alegere: mutare pe hartă de până la 6 mile, mutare de maxim 2 mile și o căutare de rază mică, căutare de rază mare sau o acțiune specială fiecărui caracter, valabilă o singură dată pe joc. Pe durata celor 19 zile în care căpitanul e închis, acesta e obligat să ofere indicii mai vagi sau mai specifice legate de locația comorii, putând totuși să și mintă. Dacă ceilalți pirați nu reușesc să găsească prețioasa comoară până în ziua 20, atunci Long John Silver evadează și încearcă să galopeze cu mutări de 6 mile spre comoară - practic singura lui șansă de a câștiga jocul. Neașteptat de amuzant, dar probabil stresant rău pentru cel care joacă rolul căpitanului, trebuie să încerc. Jocul se poate termina subit prin noroc chior, dar chiar și așa, vine cu componente excepționale, cu compas de lemn de care atașezi carioca și trasezi cercuri, busole mici, mari, etc. Totul pare tematic și se simte ca o aventură pe care nu trebuie să o iei prea în serios, ci să intri tematic în pielea piraților și să te bucuri de poveste.

Yokai e un cooperativ scurt de 15-20 de minute, cu 16 cărți ce se dispun într-un grid de 4x4 cu fața în jos. Cele 16 cărți reprezintă 4 familii de spirite japoneze tulburate rău, așa că pentru echilibru jucătorii trebuie să le aranjeze, ascunse cum sunt, într-o altă manieră, adiacent, astfel încât la finalul jocului (când vor fi date pe față) să reprezinte grupuri compacte pe aceeași culoare. Bineînțeles, ca să fie o provocare, nu se poate vorbi în joc, ci comunicarea se face prin hint cards, care au desenate pe ele fie 1, 2 sau 3 dintre cele 4 culori. La tura ta, te uiți la oricare 2 cărți din grid, iar apoi ai voie să muți una oriunde adiacent unei alte cărți din grid - ideal să o juxtapui grupului ei de culoare, dacă ai deja noțiuni despre locația respectivă sau ai înțeles-o din cărțile de indiciu ale celorlalți. Jocul se termină fie când un jucător e sigur că toate spiritele sunt la locul lor, ori când se epuizează hint cards. Drăguț colorat el așa, dar un joc cooperativ de memorie de o durată așa de scurtă nu mă intrigă prea mult.

Welcome To... e versiunea originală și mai simplistă a lui Welcome To New Las Vegas, pe care îl încercasem deja, și este cred mai potrivit decât acesta pentru un flip-and-write pe care de regulă îl vrei gata în maximum 30 de minute. Cărțile de flip, cu care îți construiești practic orașul, sunt numerotate de la 1 la 15 pe una din fețe, iar pe cealaltă au un simbol care se traduce ca fiind un multiplier/set collection pentru scoringul final, fiecare cu un efect anume. Concomitent, jucătorii aleg o pereche de cărți din cele 3 disponibile și apoi îți notează numărul pe una dintre cele 3 străzi din orașul lor, iar simbolul îl bifează în subsolul foii. Bineînțeles, casele trebuie să aibe numere în ordine crescătoare, iar pe lângă cum își dezvoltă fiecare orașul lui, mai sunt și 3 obiective comune care cer anumite layout-uri/grupuri de case. Sunt 3 condiții de final de joc, are rejucabilitate mare prin potențialul diverselor abordări și cred că îl prefer unui roll-and-write. Chiar și așa, rămâne la nota maximă pe care o acord de obicei X-and-write-urilor.

Pendulum e primul și singurul joc real time pe care l-am încercat până acum. Iar dacă pentru mulți aspectul ăsta e stresant, pentru noi duce competiția și satisfacția combo-urilor planificate și fructificate la timp la un cu totul alt nivel. Fiecare jucător controlează un anume caracter ce vrea să devină următorul conducător al Dünya și asta e realizabil doar prin avansarea pe 3 track-uri principale și unul secundar, cu layout personalizat pentru fiecare caracter. Cum faci asta? Plasând workerii pe cele 3 zone de pe game board, fiecare cu o clepsidră alocată: una de 45s, alta de 2 minute și alta de 3 minute. Fiecare zonă are acțiuni identice dispuse pe 2 rânduri, iar când clepsidra se întoarce pe rândul celălalt, activează toți workerii plasați în prealabil și tot așa. La subsolul player board-ului tău adaugi provincii, făcând astfel engine building pentru producție sporită, iar resursele generate le vei folosi pentru a crește pe track-uri. La finalul fiecărei runde, se schimbă ordinea jucătorilor prin voturile adunate și ulterior mai achiziționezi cărți care se adaugă la partea de hand management a jocului, ca acțiuni one time sau permanente. Da, nu ai player interaction și e important ca toți să înțeleagă regulile ca să nu fure, da, vei mai răsturna clepsidrele la viteză și le vei ridica înapoi, da cărțile de provincii trebuie neapărat sleeve-uite ca să le adaugi ușor la tablou în viteză, dar sincer, nu l-am juca în varianta untimed. E pur și simplu boring fără, urmezi un script care îți dictează când să le întorci doar pentru a bloca un anume rând. Încă nu l-am încercat în varianta advanced, cu puteri asimetrice, dar cred că jocul curge mai interesant decât a fost marketat/discreditat.

Tang Garden e primul meu contact cu TunderGryph ca publisher. Fenomenală producția și calitatea componentelor - nu știam, dar ei marketează în cutii că pentru fiecare joc cumpărat, ei plantează și un copac, sau ceva de genul ăsta. Deși nu prea mă dau în vânt după abstracte, am comandat imediat Iwari după ce l-am jucat pe acesta. Jucătorii se întorc în timp și încearcă să construiască grădina ideală pentru dinastia Tang din China Imperială. Mecanismele centrale sunt tile placement și set collection, iar într-o tură obișnuită, de obicei alegi un tile din cele 4 teancuri (doar din cele care sunt vizibile) și apoi îl plasezi pe board-ul alb, încercând să-l potrivești adiacent altor tile-uri care să conțină cât mai multe laturi cu terenul ales - în funcție de asta crești unul sau mai multe spații pe track-ul corespunzător: apă, pământ, pădure. La anumite intervale atinse pe track-uri, poți alege un alt personaj (pe lângă cel de start) pe care fie îl păstrezi lângă board-ul tău, pentru bonusul lui ongoing, fie îl trimiți undeva în grădină, plasându-l strategic pentru a maximiza punctele de final de joc - în funcție de ce-și dorește el să vadă în grădină pe direcția lui de vedere. Cealaltă acțiune posibilă e să tragi cărți în funcție de câte teancuri au ultimul tile neîntors, după care se face refresh la toate. Cu ajutorul cărților aduci decorații în grădină și în același timp faci set collection pentru scoring-ul final. Laturile board-ului se ocupă de peisaje mari sau mici în funcție de anumite tokene pe care le culegi când ajungi cu plasarea unui tile pe spațiul respectiv. Când nu mai rămân decât 2 astfel de tokene, se trage linie și se calculează punctajul final. Nu pot să spun că mă atrag jocurile de tile laying, dar ăsta se îmbină frumos cu set collection și bonusurile caracterelor, iar la final ai senzația că ai pornit de la o schiță, un board alb și iată că ai terminat ca un peisagist. Nu înțeleg de ce pe unii deranjează că se aglomorează grădina și că vezi Doamne, tot cartonul sau miniaturile alea 3D îți obstrucționează masiv puterea de observare, mie mi s-a părut totul foarte ușor de capturat vizual și încântător pentru ochi.

Draftosaurus e cred unul dintre cele mai simple și mai scurte jocuri de draftin pe care le-am încercat, și cred că are potențial de a mai crește ca notă. Fiecare jucător are un mini board double-sided, care reprezintă un parc cu 5-6 țarcuri pentru dinozauri. Jocul se desfășoară pe 2 runde, la începutul cărora jucătorii trag dintr-un săculeț 6 dinozauri. Aceștia pot fi de 6 culori și forme diferite și ei reprezintă obiectul drafting-ului. Alegi unul din 6, jucătorul activ aruncă un zar pentru restricții de plasare în țarcuri (el putând să ignore restricția tura respectivă, plasând oriunde), plasezi animăluțul deci într-un țarc, apoi îi dai mai departe. În 10-15 minute, alegi plasarea optimă a celor 12 dinozauri și apoi se calculează punctajul final. Regulamentul sugerează că se pot juca ambele fețe ale board-urilor și apoi să se calculeze punctajul final, fiecare țarc scorând diferit. Cred că la cât de scurt e, majoritatea o să facă asta oricum, dacă nu or să-l joace de măcar 3-4 ori la rând. Ținând cont că evită folosirea cărților și meeples vin frumos sculptați și colorați, probabil Draftosaurus ar înlocui Sushi Go Party! pentru a introduce copiii în noțiunea de drafting.

Merv: The Heart of the Silk Road este ultimul titlu al lui Fabio Lopiano și ceva mai complex, sau cu semnificativ mai multe opțiuni de oferit comparativ cu Ragusa sau Calimala. Pe durata a 3 runde, întreprinzi acțiuni undeva pe drumul mătăsii, dar singura legătură a jocului cu localizarea geografică și tematica orientală e probabil acțiunea de comerț care pleacă din Merv și se extinde spre Iran, sau cred că mai degrabă orașe din Persia veche. În rest, da, niște cămile, niște iconografie pentru simboluri arabe/persane, dar în rest, jocul se învârte (la propriu) în jurul cuburilor de diverse culori cu care activezi mai multe tipuri de acțiuni de pe board. Orașul central e de fapt un grid modular de 5x5, îngrădit de 4 laturi cu 5 spații fiecare, unde vei putea avansa cu meeple-ul tău, iar în funcție de ce spațiu ocupi vei determina astfel ordinea pentru următoarea tură. În același timp, în funcție de ce spațiu alegi, vei activa doar căsuțele tale anterior plasate, sau ale unui oponent de pe întreaga coloană (sau de pe întreg rândul). Dacă le activezi pe cele ale adversarilor, primesc și ei niște cuburi pasiv. Doar jucătorul activ primește cuburile de pe căsuțele activate, plus execută acțiunea pe care o activează cu căsuța plasată de el pe rândul/coloana respectivă în tura dată. Cum avansezi pe toate 4 laturi într-o rundă, jocul se rezumă la 12 acțiuni și vrei să scoți din ele cât mai mult. Tot farmecul și tot AP-ul jocului e de fapt puzzle-ul ăsta central. Cele 6 acțiuni posibile sunt desenate/urmărite pe marginea board-ului și au varii efecte, dar în speță sunt fie set collection, fie discounts, fie contracte, fie multiplicatori de scoring între runde, fie construire de zid pe laturile orașului pentru apărare de invazia mongolilor (care dacă nu întâmpină ziduri sau porți, distrug toate casele de pe rândul/coloana respectivă pe odistanță de 2 spații). Cămilele, în general, mai strică ordinea jocului, sau alterează un pic regulile jocului, dar nu semnificativ. Cum l-am jucat doar în 2 și Teddy a fost blând ca să înțeleg opțiunile oferite de joc, îmi imaginez că în mai mulți partida poate deveni frustrantă din cauza jocurilor la blocaj. În 2 apare și un dummy player pe care îl controlează cumva ambii jucători. E un amalgam care oferă alegeri interesante, dar prea puține acțiuni pentru a le face pe toate - probabil rentează specializarea pe 2-3 tipuri de acțiuni. Iar invazia mongolilor ca mecanism de contrabalansare mă cam enervează, pare mai degrabă specifică lui Martin Wallace. Nu știu dacă era necesară pentru un joc de 12 acțiuni. Dar per total, AP prone, destul de abstract, cu mult player interaction. Oricum, e un pachet solid pentru cei care caută o plajă mare de decizie. Iar sincer, Ian O'Toole parcă are altă amprentă în jocul ăsta, nu mi s-a părut comună cu alte contribuții.

Chocolate Factory îți dă pe mâini o hală oarecare, undeva prin secolul 20, cam goală la început și îți dă o singură misiune: de luni până sâmbătă (implicit 6 runde), să îți devolți fabrica aducând mașinării adiționale, să îți angajezi staff-ul potrivit în fiecare zi și apoi să operezi mașinăriile potrivite, de 3 ori pe zi astfel încât să te descurci cu puținul cărbune pe care-l ai la dispoziție, pentru ca la finalul zilei să vinzi cât mai multă ciocolată la chioșcurile de cartier sau la magazinele de lux în materie de dulciuri. În alte cuvinte, fiecare jucător are un board cu o dungă decupată pe mijloc care simulează o bandă de producție cu 4 cutii separate, iar pe fiecare din cele 3 shifturi din zi împingi o cutie nouă cu o singură boabă de cacao pe ea. Toate cele 4 coloane adiacente benzii de procție se dezvoltă cu factory parts adiționale și practic vrei să dezvolți un motor cât mai puternic de conversie a unei boabe de cacao în diverse forme de ciocolată prelucrată: tablete, batoane, caramele, praline, cutii asortate. Fiecare factory part însă cere o anumită cantitate de cărbune pentru fiecare operațiune, așa că aproape tot timpul nu-ți ajunge cărbunele să le rulezi pe toate și trebuie să alegi. La finalul zilei, vinzi tot ce ai prelucrat și a ajuns în depozit de pe banda de producție fie către unul dintre cele 3 magazine pe care le ai tot timpul lângă board-ul tău și cu care doar tu colaborezi, fie către unul din cele 5 magazine de lux, în funcție de ce angajat ai ales la început de tură - acestea din urmă dau practic bani pentru final de joc (banii sunt punctele de joc). La începutul rundei, poate cheia jocului e să știi ce să alegi din grupurile de 2-3 angajați și grupurile de 2-3 factory parts - pentru că în final toți păstrează un singur angajat și o singură mașinărie, dar poate fi mișcare tactică de blocare a adversarului. Mulți se plând de luck of the draw la tragerea de magazine mici din teancuri după ce completezi cerințele unuia dintre cele 3 cu care pornești la început de joc, dar să fim serioși - tot timpul alegi unul din 3, iar apoi ține de tine să îți construiești un motor de conversie cât mai divers. Angajații dau bonusuri adiționale în ziua respectivă, unele foarte puternice, iar operarea fabricii se poate face concomitent, scăzând astfel downtime-ul. Nu știu dacă nu e prea dificil la alegerile de angajați și mașinării în 4, dar cred că în 2 și 3 e excelent. Frumos te mai solicită banda de producție și optimizarea conversiei, și producția celor de la Alley Cat Games e exemplară.