De ce Play | Story | Short?

În genere, în cadrul societății noastre, noțiunea de joc/joacă este percepută aproape tot timpul ca pe o îndeletnicire nejustificată vârstei, tot timpul fiind vorba de ceva ce ar fi trebuit permis la un timp trecut și nu prezent, indiferent de vârsta individului. Dar, de fapt, noțiunea de joacă o percepem toți, nenumită, însă exprimată cam așa: o activitate liberă și voluntară, o sursă de bucurie și de amuzament.

De asta avem mașinuțe și păpuși, de asta avem beletristică, de asta alergăm după o minge, de asta călătorim, de asta am fi în stare să așteptăm o zi întreagă pe malul bălții după un fir întins, de asa nu ne dor picioarele la cumpărături, de asta ne plac porțiile colective de râs, de asta nu simțim frigul pe pârtie, de asta n-amețim în dans, de asta zburdăm pe două roți prin nămol, de asta scria Arghezi poezii...DE ASTA! Pentru că în joc piere orice noțiune de productivitate din conștiința noastră, pentru că nu încheiem contracte și nu schimbăm bunuri, pentru că nu ne mai pasă de lucrurile care ne cer atenție și ignorăm telefoanele mobile.

De asta uneori mă joc pe o tablă, în jurul unei mese. Și de ceva vreme, am ales să mă joc și-n cuvinte despre jocul de pe masă, din pură pasiune - un "long story short" așa cum îl văd eu.

Cum va funcționa seria de articole?

  • PL♟️Y: Detalii sumare despre mecanicile și caracteristicile jocului, plus menționarea extensiilor disponibile.
  • ST💭RY: Orice notă personală de inspirație beletristrică m-ar lovi la momentul respectiv [în speță, partea care face farmecul unui joc, povestea/tematica lui, așa cum o văd eu - ceea ce îl duce deasupra calculelor matematice sau aruncării unui zar]. Dacă ești interesat doar de un review, sari direct la ultima categorie.
  • SH🧭RT: Chintesența jocului în câteva fraze, expunând o recenzie personală.

Cum va funcționa seria jocul lunii?

  • În fiecare lună, voi prezenta titlurile pe care le-am încercat pentru prima dată. Fiecare joc va primi o notă subiectivă, în funcție de prima impresie, impresie care se va putea schimba după partide adiționale. În deschiderea listelor, vor fi tot timpul afișate top 3 jocuri care mi-au plăcut cel mai mult, așezate sub forma unui podium grafic, cu jocul lunii situat central.

Cele mai recente articole 


Noutățile Lunii

Abonează-te

Fii primul care citește noutățile!